FOTOGRAFII INEDITE: În buncărul lui HITLER

Probabil una dintre cele mai controversate construcții ale celui de-al Treilea Reich, buncărul lui Hitler a fascinat și va continua să fascineze istoricii și pasionații de istorie deopotrivă. Motivele sunt dintre cele mai diverse și au la bază faptul că, deși se află în inima Berlinului, buncărul este inaccesibil. Și chiar dacă ar exista cea mai mică intenție ca fostul complex subteran al Cancelariei celui de-al Treilea Reich să fie transformat în obiectiv turistic, muncitorii nu ar mai găsi decât ruine. Trecut prin două operațiuni de demolare, ultimul cartier general al lui Adolf Hitler este istorie.

Construit în două etape, în 1936 și în 1943, buncărul de sub Cancelaria Germaniei făcea parte dintr-un complex impresionant de astfel de încăperi menite să ofere protecție celor mai importanți demnitari ai celui de-al Treilea Reich. Hitler și-a stabilit reședința în Führerbunker pe 16 ianuarie 1945 și avea să rămână în aceasta până în ultima săptămână de război, când s-a sinucis (pe data de 30 aprilie 1945).

Planul buncărului de sub Cancelaria Reich-ului. În dreapta, Vorbunker (construit în 1936) iar în stânga Führerbunker (construit în 1943).
Foto: forum.axishistory.com

Buncărul Führerului, Führerbunker, cel în care avea să-și ia viața, a fost o consecință a vizitei la Berlin a lui Molotov din 12-13 noiembrie 1940. În ajunul plecării sale, la Cancelarie a fost organizat un banchet de rămas bun în onoarea sa. Vizita comisarului sovietic pentru Afacerile Externe a fost un fiasco pentru Hitler, Molotov refuzând toate propunerile de împărțire ale Globului propuse de conducătorii Germaniei. După dineu, Ministrul Afacerilor Externe sovietic și-a luat rămas bun de la Hitler și s-a suit în mașina care trebuia să-l ducă la Palatul Bellevue, reședința invitaților de stat. (…) În acel moment, un avion inamic survola Lüneburgul (la sud-est de Hamburg) și se îndrepta spre sud-sud-est, adică în direcția Berlinului. Situația a fost explicată lui Hitler de către Alexander Dörnberg, șeful de protocol. Ambasadorul Walther Hewel a intervenit spunând că ministrul sovietic trebuia condus imediat la Hotelul Adlon întrucât acesta pune la dispoziția clienților săi adăposturi securizate împotriva bombelor. „Da, așa stau lucrurile, șeful statului german nu poate nici măcăr să-și protejeze proprii oaspeți?!” a tunat Hitler. S-a vorbit despre pivnița (Vorbunker în planul de mai sus – n.a.) pe care unii o numeau „buncăr”. Cu toții păreau convinși că acea mică fortificație n-ar fi fost de nici un folos în caz de atac. În acel moment, în cursul acelei discuții tardive, Führerulul a luat hotărârea de a construi un buncăr demn de acest nume în locul și pe locul adăpostului existent. „Ar fi timpul ca șeful statului german să poată, și el, să-și adăpostească la loc sigur oaspeții. Și nu numai la Hotelul Adlon!” Lucrările n-aveau să înceapă decât în 1943. Timp de doi ani, grădina Cancelariei avea să fie efectiv transformată într-un imens șantier sub cerul liber.

Rochus Misch, fostă gardă de corp a lui Hitler între 1940 și 1945*

Buncărul în 1945 imortalizat de fotograful revistei Life

Potrivit Daily Mail, citat de site-ul ziare.com, instantaneele au fost realizate de William Vandivert, însă nu au fost publicate la acea vreme în revista, ci au intrat în arhiva publicației. Făcute în întuneric, cu o lumânare drept sursă de lumină, după cum a scris fotograful redacției, fotografiile au fost recent „redescoperite” și publicate cu mare vâlvă de mass-media la începutul acestui an. Din păcate, pentru jurnaliști, fotografiile fuseseră deja descoperite de pasionații de istorie și postate pe unul din forumurile de specialitate încă din 15 octombrie 2006. În 1945, Reich-ului lui Hitler, care odată se întindea de la Calais și până pe malul Volgăi, în Rusia, și de la Cercul Artic și până în nordul Africii, a fost redus la câteva camere dintr-un buncăr, unde Führerul și consoarta sa s-au sinucis. Primul fotograf occidental care a pătruns în ultimul centru de comandă al Germaniei hitleriste a fost Vandivert. Imaginile sale surprind haosul din buncăr, cu obiecte răvășite ori parțial carbonizate și soldați sovietici inspectând canapeaua pe care Hitler și Eva Braun și-au pus capăt zilelor.

Iulie 1947 – Ieșirile din buncăr sunt încă la locul lor
Foto: bundesarchiv.de

Decembrie 1947 – Intrările în buncăr sunt aruncate în aer
Foto: bundesarchiv.de

Imediat după terminarea războiului, îngrijorate de faptul că ultima reședință a Führerului ar putea deveni un altar pentru simpatizanții ideologiei naziste, autoritățile de ocupație sovietice au dispus demolarea ruinelor Cancelariei. La finele anului 1947, ieșirile din buncăr au fost aruncate în aer, iar terenul a fost nivelat astfel încât să pară că așa a fost dintotdeauna. Povestea era departe a fi încheiată. În anii ’70, STASI a investigat întregul complex de buncăre din timpul războiului pentru a verifica dacă acestea sunt folosite de est-germani pentru a trece de Cortina de Fier în vest. Actul final avea să se „joace” la finele anilor ’80, când autoritățile est-germane se împiedică din nou de buncăr, de această dată fiind mobilizate forțe importante pentru eliminarea acestui ghimpe din coasta Berlinului. Practic, pământul ce acoperea complexul a fost excavat, iar betonul a fost spart. După terminarea operațiunilor, pe acel amplasament a fost construit un bloc de locuințe.

Buncărul în timpul operațiunilor de demolare din 1988

După căderea Zidului Berlinului, fostul buncăr de sub Cancelaria Reich-ului a devenit subiectul a zeci de cărți și documentare. Toate încercau să prezinte publicului ultima reședință a lui Adolf Hitler. Un demers lăudabil, care însă pleca din start cu un handicap: nu existau fotografii cu interiorul buncărului din timpul războiului, ci doar câteva instantanee luate la sfârșitul războiului de puținii corespondenți de război cărora li s-a permis accesul. Mai mult, planurile buncărului fuseseră distruse de către germani. Cei care se aventurau să reconstuiască buncărul aveau la dispoziție doar mărturiile celor implicați direct în evenimentele ce au culminat cu sfârșitul celui de-al Treilea Reich. Bazându-se pe respectivele mărturii, prin anii 2000, postul de televiziune Discovery a realizat un documentar pe tema buncărului.

Peste numai câțiva ani, mai exact în 2004, odată cu lansarea controversatului film Der Untergang (Prăbușirea), ce prezintă ultimele 12 zile din viața lui Hitler, buncărul reapare în atenția publicului. Doi ani mai târziu, compania Keystone Animation lansa pe piață un DVD în două volume: Der Führerbunker, în care buncărul este reconstituit până în cele mai mici detalii. Într-un articol al publicației Spiegel, Christoph Neubauer, autorul acestei noi reprezentări, spunea: Prezentările anterioare ale buncărului lui Hitler, sunt înspăimântător de superficiale. În fiecare din acestea proporțiile sunt greșite, înălțimea tavanului este greșit aproximată, ușile și ecluzele sunt fals poziționate. Chiar și în recentul film Der Untergang, buncărul este prezentat ca o peșteră rece, cu apa infiltrându-se prin pereți și slab iluminat. Această imagine nu este adevărată, însă este acceptată de germanii care doresc să își imagineze sfârșitul lui Hitler. Înțeleg nevoia de a face acest lucru, dar lucrurile nu arătau așa. 

Buncărul reconstituit de Christoph Neubauer/Keystone Animation în 2007

În loc de încheiere

Zilele trecute, Evenimentul zilei prezenta următoarea știre: Cotidianul german Bild a publicat, în ediția online de astăzi, o serie de fotografii făcute în 1987 de un șofer de autobuz în buncărul unde Adolf Hitler s-a sinucis. Istoria primea noi mărturii fotografice din acel loc al morții, imagini dintr-un trecut îndepărtat: pasaje întunecate, spații abandonate, scări greu de recunoscut, bucăți de beton și fiare stâlcite. Fotografii pentru care cuvântul înfricoșător este de prisos.

Ultimele imagini ale buncărului, în 64 de fotografii (1987-1988)

Fotografiile de mai sus reprezintă rodul celor 30 de vizite făcute fostului buncăr de Robert Conrad. Realizate în perioada anilor 1987 – 1988, aceste fotografii sunt ultimele imagini ale buncărului lui Hitler. Descoperit în 1987 în timpul lucrărilor pentru construcția unui bloc, autoritățile est-germane au decis eliminarea lui fizică pentru totdeauna. Atunci, Conrad a riscat mult: s-a deghizat într-un muncitor constructor pentru a intra în șantierul securizat. Aparatul de fotografiat Praktica era ascuns într-o geantă de umăr. La acea vreme nu am mers în buncăr ca un admirator al regimului nazist, declara Conrad celor de la berliner-kurier.de. Am vrut să dețin imagini cu o construcție istorică înainte de a dispărea. Nimic mai mult.

*Rochus Misch, Am fost garda de corp a lui Hitler (1940 – 1945), Editura Meteor Press, 2007

Mihăiță ENACHE

0130601